Energiile ne servesc, dar cine le observa?

Energiile ne servesc, dar cine observa?

Astazi va spun o alta poveste din ciclul “Natura ne vorbeste, dar cine o asculta, energiile ne servesc, dar cine observa?”

M-am intalnit duminica cu o doamna – sa o numim M – in Gradina Botanica. Este o cunostinta veche, care se confrunta de ceva vreme cu tot felul de situatii noi si complicate, pentru ca nu-i asa, toti suntem niste creatori exceptionali si ce-si face omul cu mana lui nu se compara cu nimic din lumea asta…  🙂

M imi explica pentru a nu stiu cata oara, experienta prin care ea trece de mai bine de un an. Si, desi povestea a capatat valente noi si in timp s-a transformat si s-a mai complicat, aducand-o pe ea intr-o stare de saturatie, oboseala si neputinta aproape totala, pentru mine rezolvarea, solutia era (si este) simpla si foarte clara.
Insa, este mult mai usor de vorbit decat de facut, dupa cum bine stim cu totii…

Era o zi frumoasa, vantul abia daca adia si noi stateam pe o banca mai retrasa, langa lac.
Am lasat-o sa-si spuna din nou povestea, mai mult pentru a mai elibera din energia adunata. Evident insa, exista acolo si o componenta (aspect) puternica de victima, pentru ca „daca tot ma asculta cineva, de ce sa nu ma manifest?”

Desi eu nu ziceam nimic ci doar zambeam uneori, cineva a indraznit sa intervina si sa intrerupa sirul acela nesfarsit de cuvinte si sa-i spuna lui M ca vorbeste prea mult!
Ghiciti cine? Ei bine, o pasare din copacul sub care noi stateam pe banca!
Nu, nu e o gluma, cei care ma cunoasteti stiti ca eu nu glumesc cu astfel de lucruri. 

Nu stiu ce pasare era, nici nu am vazut-o, dar exact cand M era mai prinsa in energia vorbelor sale, natura i-a atras atentia! Pasarea aceea nu canta ci turuia, la fel ca ea!
Era felul ei de a-i spune „Vorbesti prea mult, opreste-te! Opreste-te si asculta-te, opreste-te si asculta-Te!”

Am asteptat cateva momente sperand ca M sa remarce asta, mai ales ca este o persoana deschisa, care simte cu destula usurinta energiile. Insa, era mult prea adancita in drama proprie ca sa mai simta ceva in jur. Dupa ce in sfarsit a ascultat-o si ea, pasarea si-a incheiat “misiunea” si s-a oprit din turuit, la fel de brusc precum incepuse  🙂 

Sesiunea nostra a continuat in aceasi nota, dar sfarsitul ei era aproape. M stia ce trebuie sa faca si stia si cum sa o faca. Si totusi, ezita…
Si daca ea ezita, de ce sa nu o ajute din nou Natura? De data asta, prin intermediul copacului sub care stateam pe banca…

Cand dintii i s-au inclestat si aproape ca nu mai putea deschide gura sa rosteasca „cuvintele magice”, a inceput brusc sa bata vantul, suficient de tare incat crengile copacului sa o loveasca in spate! I-au dat practic un branci!  🙂 

Acum, nu va imaginati ca era vreun copac urias ale carui crengi puternice au azvarlit-o de pe banca. Nu, era un chiparos de balta, cu crengile destul de subtiri – cel din imagine  🙂 
De data asta nu a mai fost nevoie sa-i atrag eu atentia lui M, era destul de prezenta incat sa realizeze si singura ce se intampla.

Asa ca am decis sa facem impreuna un experiment, sa vedem cum se manifesta copacul in diverse contexte.
Atunci cand era vorba despre iubirea ei de Sine, despre manifestare – sau mai ales despre lipsa ei – despre a-si permite si a accepta, despre autoritate si fermitate, despre propria Maretie – adica exact ceea ce M ezita sa-si asume – vantul se pornea circular, ca o tornada si crengile o loveau – destul de dur as putea spune – energia lor parca spunandu-i „e timpul sa te misti, hai odata, decide pentru tine!”

Cand M isi permitea sa se simta, sa-si simta energia, sa se asculte si sa se aleaga, vantul adia usor si crengile copacului o atingeau bland, cu delicatete, energia lor fiind mai degraba ca o mangaiere plina de dragoste…

Asa suntem multi dintre noi. Prea ocupati cu trancaneala, mult mai preocupati de dramele noastre – de multe ori inexistente sau exagerate – decat de linistite, de echilibru, de prezenta.
Si totusi, in liniste simtim si in echilibru comunicam cu toate energiile care sunt acolo pentru noi, chiar si atunci cand se manifesta sub forma unei pasari, a unui copac sau a vantului.
Si toate se intampla cand suntem prezenti in noi insine. In prezent realizam ca de fapt, chiar nu suntem niciodata singuri!

Suna ireal, nu? Suna fantezist, nu? Da, pentru unii asa este.
Dar pentru cei care accepta si stiu ca noi putem comunica constient cu orice si oricine din univers(uri), experienta asta va fi doar o reamintire a faptului ca energia este aici, prezenta, gata oricand sa ne traga de maneca, gata mereu sa ne serveasca si sa ne sustina. Si o va face sub orice forma posibila! Restul depinde doar de noi!

Haha, exact acum, cand revizuiesc acest articol, imi dau seama ca el reprezinta reclama perfecta pentru Scoala Simturilor! O reclama onesta, nepremeditata, fara incercari de manipulare. Si uite asa, energiile ma servesc indirect si pe mine!

Intrati aici daca doriti sa aflati cand este programat urmatorul atelier – Scoala Simturilor.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.