Tabu – Clisee spirituale: “Totul este perfect exact asa cum este”

Acest prim articol face parte dintr-o serie care se numeste   „TABU: Cliee spirituale”.
Inteleg prin cliseu spiritual acel cuvant sau expresie care deja are atasata de el/ea o anumita energie de auto-suficienta, de auto-multumire care de la un punct incolo devine o frana in Calatoria fiecaruia.

Mai mult ca sigur articolele din aceasta serie vor deranja pe multi desi nu aceasta este intentia. Intentia este intr-adevar de a zgaltai lucrurile, de a provoca, de a atinge puncte sensibile. De ce? Pai in primul rand pentru ca Pot, in al doilea rand pentru ca sunt Egoista si in al treilea rand pentru ca articolul asta m-a trezit azi-noapte din somn.

De cativa ani oamenii care se aflau in jurul meu pe Calea pe care ne-am ales-o totii au cam disparut. Sigur, fiecare are Drumul lui/ei dar, nu-i asa, toate drumurile duc la Roma. „Roma” a ramas la locul ei, dar pe langa mine nu mai este deloc atata lume pe cat mi-as dori, de fapt nu prea mai este nimeni… Nu-mi displace neaparat aceasta „singuratate a alergatorului de cursa lunga” si totusi….

Si totusi mi-ar placea sa regasesc in Noi entuziasmul acela autentic, de inceput, pentru ca suntem cu totii la un Nou inceput….. Vreau prea mult?

Asadar, astazi despre „Totul este perfect exact asa cum este”…

De cate ori nu am auzit asta in ultimii ani? De multe ori, de prea multe ori chiar, astfel ca a devenit ceea ce eu numesc un cliseu spiritual.
Totul este perfect exact asa cum este…

Zau? Chiar asa sa fie? Chiar asa simtim de fiecare data cand exprimam aceste cuvinte? Sincer, nu cred, dar tare mult ne mai plac cliseele, cu atat mai mult cu cat sunt “spirituale” si mai ales cand sunt transmise de oricine din afara noastra…
Nu, nu neparat din afara Pamantului, ci literalmente din afara noastra, ca indivizi, ca entitati, ca fiinte.

Nu mai poti sa urezi cuiva “sa ai o zi racoroasa” intr-o perioada de arsita ca imediat te pomenesti cu o fraza “da, dar totul este perfect asa cum este”, eventual se adauga si “fii in armonie cu arsita, da-ti voie sa o primesti, accept-o asa cum este”, etc.
Ok, am inteles, dar pot ca macar eu sa-mi doresc (si sa-ti doresc si tie) un pic de racoare intr-o zi cu 40 de grade la umbra?

Nu pot sa raspund cuiva care ma intreba ce fac ca: „sunt ok, dar am o zi mai nasoala, nu sunt in apele mele” fara sa nu mi se spuna imediat ca „totul e perfect asa cum este, nu te-ai simti asa daca n-ai fi ales asta, probabil ca eliberezi ceva, nimic nu este intamplator”, etc.
Ok, de acord, dar daca nu te intereseaza decat sa repeti un cliseu chiar daca nu simti nimic, atunci de ce ma mai intrebi ce fac?

„Totul este perfect asa cum este” este o Stare de intelegere profunda, o stare de A Sti, o stare de Prezenta, Constiența originara, este acea stare de „awareness” despre care vorbesc toti (cu parere de rau eu nu am gasit un cuvant in limba romana care are exact aceeasi energie ca „awareness”).
“Totul este perfect asa cum este” este o traire  pe care ajungi sa o simti de cele mai multe ori in timpul sau dupa o experienta dificila care poate te-a suparat, te-a infuriat, te-a speriat sau te-a adus la exasperare. O alegere, o decizie pe care o iei pentru tine poate genera o succesiune de experiente a caror finalitate sa fie aceasta Stare.
“Totul este perfect asa cum este” nu se simte in orice conditii, oricand si oricum, dar se cultiva. Odata simtita prima oara, aceasta stare se recreeaza pe sine, isi face drum catre noi in fiecare clipa.

As spune ca si aici exista inca dualitate sau situatii, experiente aflate la poluri opuse care pot genera constiența acestui lucru.

Intai exista partea usoara, frumoasa si… roz.
Partea in care, chiar fara a fi „spiritual”, ai un moment, o zi, o perioada in care te simti fericit, binecuvantat, implinit. Si de acum te rog sa citesti alene si chiar sa-ti imaginezi tabloul de mai jos.

Si in acesta stare iesi afara, eventual  in natura si totul pare minunat, grandios. Totul, orice floare, orice fir de iarba, orice ramura de copac, orice albina care zboara din floare in floare, totul isi are locul lui, toate sunt in armonie cu toate.

Tabloul este completat eventual de un lac atat de linistit incat nici nu stii ca este acolo sau de un rau care se strecoara usor printre pietre, fara ca acestea sa-i perturbe cursul sau el sa le strice echilibrul. Adauga un cer de un albastru nemaivazut, eventual niste norisori mici, albi si pufoooosi ca vata de zahar…

Deasupra tuturor, soarele maret trimite catre tine raze calde, blande si pline de iubire.
Ah, stai putin, ce se aude in departare? Grabesti usor pasii si afli. Sunt râsete, râsetele copiilor care se joaca impreuna, din nou in aceeasi armonie.
Râsul si inocenta  lor iti umplu ochii de lacrimi, iar inima sta sa explodeze de fericire!
Damn, Life is Good! (Fir-ar sa fie, viata este frumoasa/buna!)

Si atunci simti. SIMTI. STII. STII ca  „Totul este perfect asa cum este”!!  Si asa si este…Bravo, ai gasit!!

Ei, cum va simtiti acum? Fain, nu? Nu-i asa ca a fost usor?
Dar e timpul sa ne trezim din reverie si sa revenim la articol, la dualitate. Pana si mie mi-este greu acum sa trec de la roz la gri (sau negru, dupa caz) dupa tabloul idilic de mai sus…

Si totusi, sa vorbim despre cazul opus. Si ca sa nu vorbesc din carti/internet, sa vorbim despre o experienta personala.
2007, toamna. Nimic nu prevestea ceea ce urma sa (mi) se intample (retineti va rog ca 7 ani in munca cu Sine reprezinta enorm pentru cineva care chiar lucreaza cu ea insasi. Privind in urma stiu ca vorbesc despre altcineva si totusi face parte din calatoria mea)

Ma trezesc entuziasta si plina de energie. Vesela. A doua zi urma sa sustin un curs de o zi, cu niste oameni frumosi, deschisi si plini la randul lor de entuziasm.
Deodata suna telefonul. Vocea prietenei mele nu suna prea roz, iar eu ma gandesc ca vrea sa-mi pun simturile la lucru pentru a o ajuta.
Ei bine, nu. De data asta era vorba despre mine. Si nu de „bine”.

Ma intreaba daca am vazut ziarul X. Nu, habar n-am, eu nu mai citesc ziare, cel putin nu din 2003 cand am renuntat la sevici pentru a ma dedica Mie Insami. De ce intrebi, e ceva interesant acolo?
Pai…hmmm… sa vezi… sa nu te superi… a aparut un articol in care nu se vorbeste prea frumos despre tine…

What?? Am simtit unda de frica care mi-a umplut abdomenul… Cand am devenit eu atat de cunoscuta ca sa apara articole despre mine in ziare? Dar mai ales, pentru ce??
Ies afara, iau ziarul si Il vad. El, articolul, era acolo. Pe prima pagina, mare, de genul „Breaking News” (exagerez putin aici pentru a crea atmosfera pe care o doresc).

Un articol care nu era neaparat despre mine dar in care eram si eu inclusa. Un articol defaimator, un articol bine scris trebuie sa recunosc, dar cu o rautate evidenta care razbatea din fiecare cuvant, din fiecare fraza.
Cum am ajuns eu acolo? Din naivitatea unei persoane care mi-a pomenit cu buna intentie numele in fata unui/unei ziarist(e), dar fara ca in prealabil sa-mi fi cerut acordul pentru asta.

Ziaristul m-a cautat pe net, mi-a gasit website-ul (cu mai putine informatii decat cel de acum) si a tras singur propriile concluzii. Nu m-a sunat sa ma intrebe nimic, nu l-a interesat nimic. Doar a scris.  Pe prima pagina a unui ziar de mare tiraj, ziar care putea fi vazut de tatal meu cand isi cumpara ziarele, dimineata. Tata care, dragul de el, are doar o vaga idee cu ce ma ocup eu, nu pentru ca nu il intereseaza ci pentru ca nu este pregatit sa inteleaga chiar tot.
Articol care putea fi citit de oricine din familia mea, din vecinii tatalui meu, de potentialii mei clienti, de potentialii mei cursanti, etc.

Nu stiu ce ati fi facut voi intr-o astfel de situatie, dar eu am incremenit. De frica. De groaza. M-am simtit goala, expusa, pusa la zid, asteptand pietrele.
Am plans. „De ce eu? De ce mie? N-am facut nimic nimanui, imi urmez doar drumul, chemarea, pasiunea. De ce vorbeste cineva asa despre mine, fara ca macar sa ma cunoasca?”
M-am asezat pe pat ghemuita si m-am ascuns sub patura. Fara gluma. Am stat asa acolo plangand si urland vreme de vreo 3 ore.

Starile mele emotionale (citeste Aspecte) s-au succedat una dupa alta. Frica, suparare, furie, ura si neputinta. Stiam ce se intampla asa ca mi-am permis sa le simt pe toate, sa primesc loviturile din plin, pana la un moment dat cand intelegerile, aha-urile au inceput sa curga si odata cu ele si acceptarea, vindecarea si integrarea.

In Calatoria mea, asumandu-mi rolul pe care mi l-am dat inainte de a veni aici, am decis la un moment dat sa… nu ma ascund.
De nimeni, de nimic, niciodata. Sa nu neg cine sunt, sa nu neg ceea ce fac, sa nu neg ceea ce pot sa fac, sa nu neg darurile pe care mi le-am dat.

Iar aceasta experienta mi-a oferit exact ceea ce am cerut. M-a pus fata in fata cu mine, pentru a-mi reafirma decizia. Am realizat ca acesta fusese un punct culminant pentru ca mai existasera niste experiente premergatoare, dar nicidecum asa de rascolitoare, atat de dure.

Odata furtuna trecuta m-am asezat la calculator si am scris un „drept la replica”. Frumos scris, argumentat, acid. Si l-am lasat acolo. Nu l-am trimis niciodata, nu asta trebuia sa fac. In schimb am asteptat. M-am asteptat. Simteam ca trebuie sa fie ceva mai mult decat atat. Stiam (mereu stiu) ca urmeaza sa-mi fac un alt mare dar. Era „pe vine”. Si intr-adevar, pana seara a venit.

Acea Stare de a Fi, acea Constiența, acea Cunoastere/Awareness a aparut… „Totul este perfect asa cum este”! Fara a fi controlata, manipulata sau afirmata. A aparut de la Sine.
Aha, deci asa se simte, asa miroase, asta este gustul! Si m-am scaldat in ea, am inspirat-o adanc si am plans. De data asta de fericire, de implinire, de recunostiinta… Asta este, asta sunt.

A doua zi m-am dus la curs, unde nimeni nu stia nimic. Plec de la curs, primesc un telefon. Aceeasi prietena. „Vezi ca aseara, in urma articolului, a vorbit M.B. la TV in emisiunea lui vreo 20 de minute numai despre tine…”
Ok, roger that. Mers acasa, ascultat emisiunea online… Ironica, rea, dar cu un asemenea simt al umorului incat pana si eu am ras. Parca nu era vorba despre mine. Si nu era. Eu Eram, Eu Sunt, Altcineva. O data in plus „Totul era perfect exact asa cum era” …

„Totul este perfect asa cum este” are mai mult impact si este mult mai pretioasa atunci cand este obtinuta in mijlocul furtunii… Atunci se transforma din cliseu in ceva autentic si durabil.

Drept este, oricine poate spune acum: „Si ce-i cu asta? Care e problema ta? Pentru mine, acum, totul este perfect exact asa cum este!”
Si intr-adevar asa este. Totul este perfect. Pentru tine. Este perfectiunea Ta…

* Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor! Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.