Programul de Advanced Studies al Crimson Circle se apropie de sfarsit!

Anul incepe cu vesti interesante, in ceea ce priveste Scolile oferite de Crimson Circle.
Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2021, programul de Studii Avansate oferit prin profesorii certificati CC va inceta. Adica, din 1 ianuarie 2021, TOATE cursurile de Studii Avansate vor fi prezentate EXCLUSIV ONLINE, doar de Geoffrey si Linda.

Pozitia mea despre prezentarea acestor scoli online – si ma refer aici exclusiv la Sexual Energies School, Dreamwalker Death Transition School si Aspectology – mi-am facut-o cunoscuta in diverse ocazii.
E simpla: Recomand tuturor sa faca aceste trei scoli CU un profesor certificat. Indiferent cata experienta are acesta, este mai bine decat deloc. De ce?

Aceste scoli sunt create, structurate si “impregnate” cu o asemenea energie / constiinta de Tobias si Adamus, incat rascolesc bine energii vechi, ascunse ale participantilor, le pune sub lupa si le aduce la suprafata.
Unele dintre acestea sunt destul de dificil de gestionat singur.
Pe parcursul cursului, existenta, experienta si autenticitatea profesorului sunt inestimabile. Profesorul are rolul de a-l ghida si a-l indruma pe student astfel incat intreaga experienta a cursului sa fie profunda, intensa, dar nu dificila.

Eu nu stau pe scaun sau pe fotoliu timp de trei zile gandindu-ma cu ce ma imbrac a doua zi, sau unde ma duc in vacanta de vara.
Simt si Stiu prin tot ce trece studentul in acele zile. Ii vad aspectele cum se manifesta, ii simt trairile, cam stiu in ce ape se va scalda in acele zile si ce potentiale sunt pentru el/ea in timpul scolii si actionez in consecinta.
Respir natural si constient continuu, miscand astfel energiile, chiar daca studentul respira si el, sau nu. De multe ori, aceste energii sunt eliberate, transformate/transmutate doar pentru ca eu le observ si nu mai au unde sa se ascunda.

Eu mereu le spun celor cu care lucrez, ca mie imi place sa fac oamenii sa planga…
Nu, nu imi place sa-i ranesc pe altii, dar imi place sa-i ajut sa scoata din ei,o data pentru totdeauna, niste energii de care nu mai au nevoie. Si plansul este o modalitate usoara si nedureroasa pentru a face asta.
Uneori, trairile din timpul cursului sunt atat de profunde incat studentul plange de la sine, eliberand si vindecand astfel rani vechi si traume ascunse.

Insa nu intotdeauna. Deseori, studentul pur si simplu nu poate gestiona acea energie care il copleseste sau ii este rusine sa se manifeste in fata unor necunoscuti.
In acele momente experienta mea isi spune cuvantul. Tonul vocii mele, ceea ce spun, ceea ce fac, energia cu care il „invalui” pe student, totul este foarte important.
Totul trebuie sa-i creeze acel spatiu de nonjudecata, de dragoste si compasiune, in care el sa se simta in siguranta sa-si dea frau liber emotiilor.

Si daca nu merge cu plansul, ma transform instant in actrita de comedie si il fac sa râda! Rasul este si el un instrument foarte usor pentru a elibera energii.
La un SES in Polonia, pentru ca timp de doua zile nimeni nu si-a permis sa planga, in a treia zi eu si Andrei i-am facut sa rada… cu lacrimi! Si au plecat fericiti!  🙂
In timpul exercitiilor conduse de profesori, studentii pot avea experiente mai profunde sau mai putin profunde, care sa decurga lin sau nu, tot in functie de experienta profesorului.

Cititnd acest randuri, cineva ar putea sa spuna: Bine, bine, dar acesta este rolul lui Tobias, al lui Adamus! Daca tu faci toate astea, ei ce mai fac?
Este o remarca buna. Si ei fac acelasi lucru pentru studenti, dar mai subtil si doar in plan energetic.

Si cati dintre studenti chiar sunt constienti in acele momente de celelalte dimensiuni? Cati studenti simt si stiu fizic ca Sufletul este acolo pentru ei, atunci cand tot ce simt este o frica, o furie, sau neputiinta?
Va spun eu: foarte, foarte putini, si acestia sunt studentii care au multa experienta in munca cu Sine si sunt constienti de Sine.

In schimb profesorul, omul, este fizic chiar acolo, in fata lor.
Pana sa auda rspunsurile din alte dimensiuni, pana sa isi permita sa primeasca propriile raspunsuri, studentul pe tine, ca profesor, te intreaba. Orice.
Si trebuie sa-i raspunzi, si nu… orice! Ci doar ce este potrivit pentru el in acel moment, ce il serveste cel mai bine…

Daca privesc in urma, realizez ca as putea scrie o carte doar cu experientele traite de mine impreuna cu studentii mei, in cei 13 ani de cand predau SES si DWD!
Una peste alta, pur si simplu nu sunt cuvinte care sa exprime ce ii oferi tu, ca profesor constient si experimentat, studentului de la curs. Dar asta, doar daca esti acolo, cu el...

Nota: Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 300 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.