Viata!

Articol scris de Andrei Tarta-Arsene

De-a lungul istoriei omenirii nu putini au fost cei care s-au oprit asupra unor intrebari existentiale precum: „Cine suntem?” sau „Care este motivul existentei noastre?”

Au existat nenumarate tomuri filosofice despre viata, despre cum trebuie traita, s-au scris reguli, s-au impus limite, unii au fost mai aproape de raspunsul cautat iar altii s-au afundat si mai mult intr-o mlastina a uitarii de sine.

Cativa s-au oprit si au reusit sa prinda, atat cat au putut, o alta perspectiva. Au observat ca toate acele cioburi marunte care iscau nenumarate dezbateri si pentru care lumea era gata sa-si puna viata la bataie pentru a le apara alcatuiau acum o imagine si mai cuprinzatoare asupra maretiei vietii. Au reusit sa patrunda intr-o lume in care regulile nu se mai aplica, o lume in care totul pare haotic dar in acelasi timp perfect asa cum este.

Natura exprima viata, asa cum este ea, fara reguli fara limitari, ea doar este … neconditionata.

Natura nu stie ca planta X sau animalul Y traieste doar intr-un loc anume, ea se intinde si se contracta intr-un dans perpetuu al frumusetii. Tot mai frecvent sunt descoperite locuri pe care le gandim ca fiind neprielnice vietii dar in care natura reuseste cu gratie si gingasie sa ne arate contrariul. Fara retineri viata este traita din plin in mijlocul naturii si acest lucru ne este demonstrat in fiecare manifestare a ei, fie ea creativa sau distructiva.

Cand am vazut pentru prima data coasta zdrentuita Norvegiei, mancata parca de uriasi ascunsi, mi-am spus: „Ce loc pustiu si neospitalier!”, dar oare asa era? Privind mai indeaproape am vazut, am simtit ca natura nu judeca, ea se exprima in fel si chip avand un singur scop: VIATA – perpetuarea ei fara limite, pastrand un echilibru constant in care nu exista pierderi ci doar transformari.

Natura se agata de viata si viata de natura fara sa se intrebe reciproc daca sunt compatibile, fiecare este o manifestare a celeilalte fara oprelisti. Putem judeca ca o explozie vulcanica sau topirea unor ghetari aduc sfarşitul lumii, dar daca stam si privim mai atent in urma aceastor catastrofe, viata continua sa se manifeste chiar si intr-un fir de praf.

In momentul in care vezi o floare rasarind din piatra seaca sau un smoc de iarba ce se incapataneaza sa ramana agatat acolo in ciuda tuturor intemperiilor, apare intrebarea „Poate fi atat de simplu?! Poate fi viata atat de simpla?”

Bineinteles ca vor aparea „n” opinii cum ca aceasta este o viziune ingusta, ca mai sunt si alte variabile implicate, dar cu toate acestea eu tind sa cred ca da, este atat de simplu.

Viata se manifesta prin noi si in jurul nostru, rasarind din orice piatra fara sa se planga, fara sa stea pe ganduri. Totul ne este oferit ca exemplu de milioane de ani, natura traieste … putem alege sa-i urmam exemplul sau putem sa ne ingropam in indoieli, regrete, ganduri imposibile si frici pentru a bloca ceea ce este atat de evident: „Viata se traieste, nu se pune sub semnul intrebarii”.

Ne este mult mai usor sa gasim imperfectiuni si lucruri pe care sa le corectam decat sa vedem ca totul este perfect asa cum este, indiferent de cat de sumbru ni se pare. In momentul in care ne vom opri sa privim in interiorul nostru pentru a ne vedea perfectiunea, vom putea sa vedem extraodinarul freamat al vietii.

Viata traieste neconditionat in toata perfectiunea ei!

Nota: Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor! Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 300 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.